Last summer I was restarting this blog to keep track of my six-week adventure in Denmark.
It went quite well: I managed to write -two- posts about it before leaving and then abandoned the blog for a full year.
I’m going to try again this year, this time for a different adventure.
It’s sort of a prequel to a future life: a 5-week summer practice in Vienna in a gynecology department. I will try to write in both English and German to practice. Yay.
Stay tuned ;;)
Ok, so after getting the positive response, I started preparing and did my favorite thing: makings lists: To Do, To Buy, To Pack.
What I did learn from this experience was that ‘don’t procrastinate’ is a golden rule. It’s best to prepare in advance so you won’t forget anything.
Oh, and apparently, Dragonul Rosu (famous Chinese store in Bucharest) is not just a mall, it’s 8 malls with a huge parking space and fast food restaurants. And they don’t sell anything by piece, you only get sets. Imagine my disappointment when I tried to buy a pair of sneakers in a shade of wine and they only wanted to sell me a set of 8 pairs.
Also, if you have a health insurance, you can get an international health insurance available in all the European Union countries. For Romania, you can find more details here.
*disclaimer: I did not pack the cat, unfortunately.
so yeah, I’ve been a member of AIESEC for two years now. 1,5 years on Outgoing GCDP and 6 months in Incoming GCDP. I’ve seen EPs find a beautiful project, buy plane tickets and then leave for their adventure. I’ve done interviews with EPs, accepted them and watched them get plane tickets and come to Romania.
After all this I decided it was time for me to sign up for this experience, so I did:
*just as a mention: projects in countries like Denmark are really rare and you have to search expa quite a lot to find them.
So I recently started reading ’50 shades of grey’. I knew it was shit before starting but curiosity made me do it anyway.
***SPOILERS AHEAD***
I’ll treat this page by page because it’s funny.
Front cover: the author signs ‘EL James’. Not ‘E.L.’, but ‘EL’. It’s like she’s called ‘THE James’.
page 4: ‘blue eyes too big for her face’ – right.
page 6: her name is Anastasia Steele. Why is this so iritating?
page 7: She falls in his office. Does that seem familiar? We have an insecure, clumsy student with a dumb name and no aspirations whatsoever and a stalking, mysterious, rich, beautiful man.
page 9: ‘trailing his long index finger along his lips‘
page 12: ‘his penetrating gaze‘.
page 14: ‘penetrating gaze’
page 16: ‘his long index finger pressed the button’. By this time I’m quite tempted to give this up.
Chapter 2: EL James tries to introduce some of Ana’s family and friends. Tries. It’s forced and out of context. Naturally, she has a friend that’s not Caucasian. He is named Jose and naturally has a crush on Ana. (TWILIGHT MUCH?)
page 26: ‘from a very tiny, underused part of my brain – probably located at the base of my medulla oblongata near where my subconscious dwells’. What?! Also, Grey show up at her workplace. Stalker much?
page 28: ‘his long index finger‘
page 28: ‘I must be the color of the Communist Manifesto’
page 30: another male figure shows up. Surprise: he also has a crush on Ana.
page 35: ‘his sphinxlike smile’
page 35: he is staying at he HEATHMAN Hotel in Portland.
page 37: all men around Ana seem to become aggressive when they meet each other.
page 39: ‘dazzling, unguarded, natural, all-teeth-showing, glorious smile’. I call this bad writing.
page 43: ‘It gives me a some sort of clue what you might be thinking’ he breathes. ‘You’re a mystery, Miss Steele‘. Oh my God.
page 47: ‘running his long index finger across his lower lip’
page 48: She trips and almost falls on the street. He catches her and holds her against his chest. *rolls eyes*
Chapter Four: “Anastasia, you should steer clear of me. I’m not the man for you“. I laughed out loud at this.
Astăzi liceul meu împlineşte 320 de ani.
Wow.
Din aceşti 320 de ani, timp de 4 am fost si eu acolo. Am învățat, am ocupat o banca, m-am plimbat pe holuri. Am spus cu falsă modestie “Sunt in Sava”.
Acum spun cu acelaşi ton “am terminat Sava”.
Uitându-mă pe Facebook astăzi, am descoperit cu încântare un val de postări “La multi ani, Sava!”, “La multi ani, savişti!”, poze de la spectacolele trecute sau, pur si simplu, din liceu. De la oameni care au terminat, poate, acum multa vreme. Sau care sunt norocoşi să fie încă acolo.
Sunt aşa mândră că fac parte dintre ei. Ceva indiferent pentru mulți ne leagă pe noi, “saviştii de pretutindeni”.
Zâmbesc scriind acest post, iar cuvintele nu-mi vin uşor. Poate sunt prea multe de zis. Sau poate nu mai e nimic de zis. Oricum, inchei cu o urare:
La multi ani, Colegiul Național Sf. Sava!
Îți mulțumesc pentru tot.
Mi-am propus sa scriu pe blogul asta zilnic si n-am facut-o. Dar revin acum cu un subiect fresh: Halloween.
Zilele astea mi s-a umplut Facebookul de poze cu oameni machiati in toate felurile, cu diverse costume mai mult sau mai putin originale (yes, sexy felines, I’m pointing at you). Si printre aceste poze, eternii nemultumiti.
Vezi Doamne, Halloween e o sarbatoare comerciala americana. EI SI?!
De ce e un lucru rau ca intr-o zi din an sa fac si altceva?
De ce e un lucru rau sa-mi pun imaginatia la bataie sa concep un costum? Si apoi ies in club cum o faceam si pana acum?
De ce e un lucru rau ca mananc placinta de dovleac sau sculptez unul?
Este pur si simplu un mod de a iesi din monotonie.
AIESEC este in perioada de recrutare!!! Drept urmare, o sa povestesc cititorilor mei imaginari despre experienta mea in organizatie.
O sa auziti o groaza de chestii despre AIESEC, si bune si rele. Ca te dezvolta, ca e o secta, ca te vindeca de indiferenta sau ca te spala pe creier. Pai… asta depinde de ce iti doresti.
Eu am intrat in AIESEC in iulie. Eram in sesiunea nesfarsita de vara, mai aveam 2 examene, si ca tot studentul satul de invatat, intram pe Facebook la fiecare 2-3 pagini capitole. Mi-a atras atentia postul unei colege: “Vrei sa n-ai loc in CV pentru toata experienta pe care ai acumulat-o? Hai in AIESEC”. Initial am fost indecisa pentru ca nah, n-avea legatura cu medicina, dar pana la urma am aplicat. Am parcus toate etapele recrutarii, dorindu-mi din ce in ce mai tare sa intru. In final am primis raspunsul pozitiv. Fericirea a fost maxima.
Am mers la 2 conferinte, la intalniri saptamanale si lunare. N-o sa va spun in ce constau, ci doar ca am simtit o schimbare in mine.
Imi e greu sa pun prima chestie in cuvinte, insa voi incerca. Ce e amazing in AIESEC este energia oamenilor si increderea lor ca pot face o schimbare in lume, impreuna. Am invatat aici ce inseamna sa te poti baza pe cel de langa tine cu adevarat. Si dorinta de schimbare m-a cuprins si pe mine. Am inceput sa cred ca visul obscur la care ma gandeam in termeni de “ar fi frumos daca…, dar n-o sa realizez eu asta” este tangibil. Nu stiu de voi, dar pentru mine a insemnat enorm ca am capatat aceasta incredere.
A doua chestie a fost curajul. Curajul de a accepta cine si cum sunt. Curajul de a incerca si de a reusi. Curajul de a vorbi cu oamenii, fiind un om timid. Curajul de a-mi pune un obiectiv si de a-l duce pana la capat. Curajul de a accepta o greseala si a trece mai departe.
Mai sunt si altele, dar o sa mai fie postari legate de asta.
In loc de incheiere, va pun un filmulet care m-a emotionat foarte tare prima data cand l-am vazut in inductie.
E adorabil.
Imi place cum se alinta cand suntem doar noi. Imi place cum ma imita, cum rade de mine si apoi se fereste cand stie ca vreau sa-l pocnesc.
Imi place cand doarme linistit langa mine sau cu mine in brate, iar eu pot sa citesc si sa sprijin cartea de umarul lui.
Imi place cand ma mangaie pe obraz si zambeste. Cand imi vad reflexia in ochii lui. Cand vreau sa-l cuprind cu bratele si nu pot, si atunci imi dau seama ca e mai mare si mai puternic decat mine.
Imi place cand i se citeste entuziasmul de copil in ochi. Si asta suntem amandoi: niste copii care uneori isi pun masca de oameni responsabili si maturi.
Imi place cand stiu ca e acolo, langa mine, si pot sa ma lipesc de el si sa ma alint si sa fiu eu. Fara sa ma judece, ba chiar sa ma aprecieze.
Si poate asta e important. Sa vedem ca cineva ne accepta exact cum suntem si, mai mult, sa ne iubeasca pentru asta. Pentru mine, e un pas spre auto-acceptare.
*älskling: my beloved one (from Swedish)
Aveam inainte un post cu 99 lucruri despre mine, unde scrisesem nenumarate prostii. O sa reiau ideea, insa doar cu 9 lucruri. Mwhaha.
1. Ma cheama Catalina si am 21 de ani.
2. Imi place sa cred ca sunt o persoana ambitioasa.
3 – anul in care sunt laaa *pampam* Medicina Generala. And I’m pretty proud of that.
4. Am terminat clasa de mate-info bilingv (adica aia unde se intra cu cele mai mari medii din tara) de la Colegiul National Sf. Sava.
5. I’m an AIESECer si cred ca asta a fost una din cele mai bune decizii pe care le-am luat in viata asta. (AIESEC recruteaza!!! – see more HERE)
6. Invat germana. Si nu pentru ca vreau sa plec din tara, ci pentru ca imi place mult de tot.
7. Am 2 frati, unul mai mic si unul mai mare.
8. Nu cred ca am talent la scris si, ca dovada, imi vine greu sa formulez ce am in cap. But I’m trying 😀
9. septembrie : data mea de nastere.
hi,
asta teoretic este primul post pe proaspat deschisul blog. Practic, il am din 2009, pe vremea cand eram in clasa a IX-a (!!!).
insight: foloseam prea multe emoticonuri si nu stiu, m-am maturizat cat de cat de atunci.
Anyway. Blogul asta e despre si pentru mine. Este unul din obiectivele mele puse pe acest an: sa il tin activ.
Hm, ma asteptam sa-mi vina mai usor cuvintele. Poate dureaza ceva pana ma obisnuiesc.
Bafta in noul an universitar!
proiectul ambitios 